luni 27 ianuarie 2014

Exemple de bune practici


Bogdan Minodora, departamentul Suport, SC Lisatex SRL, Târgu-Mureş

     În anul 2011 Fundaţia Alpha Transilvană a fost contactată de către firma SC Lisatex SRL, aceasta din urmă dorind să angajeze două persoane cu dizabilităţi, conform Legii 448/2006. Având în baza de date a Centrului de Angajare Asistată persoane pregătite pentru muncă, pe baza Profilului Vocaţional au fost propuse două persoane, N.A. în vârstă de 32 de ani, şi K.M. în vârstă de 42 ani, pentru funcţia de agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport.
    În perioada de probă cele două persoane propuse pentru angajare au fost supervizate de specialistul în angajare asistată al fundaţiei şi de o persoană de suport din partea firmei. În scurt timp, aceste persoane au învăţat care sunt responsabilităţile lor şi au fost angajate. Cele două persoane angajate ca urmare a colaborării cu Fundaţia Alpha Transilvană precum şi compania angajatoare, beneficiază de monitorizare permanentă şi în momentul de faţă, iar datorită colaborării dintre specialistul de angajare asistată şi compania Lisatex SRL, noii angajaţi s-au integrat în totalitate în mediul lucrativ.

Cuvântul angajatorului

Bogdan Minodora – departamentul Suport, SC Lisatex SRL, Târgu-Mureş

    „Am contactat Fundaţia Alpha Transilvană în anul 2011, deoarece am auzit că se ocupă cu medierea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Au răspuns foarte prompt la cererea noastră şi s-au prezentat cu dou persoane potrivite acestui post. Specialistul în angajare asistată împreună cu beneficiarii, au participat la ore de educaţie vocaţională timp de o săptămână cu scopul de a învăţa responsabilităţile postului. După această perioadă, cele două persoane propuse pentru post au fost angajate. De atunci şi până în prezent, noi ţinem legătura în permanenţă cu specialiştii în angajare asistată ai Fundaţiei Alpha Transilvană, şi ori de câte ori am introdus o nouă fază de lucru, aceşti specialişti au fost de ajutor în procesul învăţării acestor etape. Munca şi comportamentul angajaţilor proveniţi din colaborarea cu fundaţia au fost excepţionale de la început şi până în prezent.”


K.M. – 42 de ani:
    „Îmi place aici foarte mult; am mai avut alte locuri de muncă, dar acesta este cel mai bun, deoarece dacă am orice problemă mă ajută doamna Minodora. Datorită acestui loc de muncă îmi pot ajuta mama şi din punct de vedere financiar.”

N.A. – 32 de ani:
    „M-am obişnuit foarte greu cu acest loc de muncă, pentru că înainte n-am lucrat nicăieri şi era foarte greu la început să mă trezesc dimineaţa. Momentan îmi place aici şi vin la lucru cu gândul că îmi ajut astfel familia.”


< Atelier de legătorie manuală şi arhivare documente