joi 1 octombrie 2015

Lansarea campaniei de prevenire ”Succes și independență în siguranță”


Fundaţia Transilvană Alpha derulează în luna octombrie campania de prevenire a victimizării tinerilor ”Succes și independență în siguranță”.

Campania se desfășoară în cadrul proiectului ”Succes și Independență”, derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Publicul țintă al campaniei: copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

Campania se va desfășura, până în luna aprilie 2016,  în 17 școli gimnaziale și licee din municipiile Tîrgu-Mureș și Târnăveni (10 – Tîrgu-Mureș; 7 - Târnăveni). Acțiunile de prevenire vor avea loc la sediile unităților școlare și vor fi derulate de specialiști ai organizațiilor partenere în proiect și de voluntari.

În cadrul fiecărei unități de invățământ vizate vor fi derulate timp de o zi activități interactive care vor atinge în total cinci teme:

1.    Delincvența juvenilă în școli

2.    Bullying-ul

3.    Măsuri de protecție împotriva infracționalității stradale

4.    Protecția tinerilor împotriva traficului de persoane

5.    Măsuri privind protejarea tinerilor de pericolele din mediul virtual 

Scopul campaniei este de a spori gradul de conștientizare al elevilor cu privire la situațiile de risc ce pot apăra atât în incinta școlilor cât și pe stradă dar și în mediul virtual, în special prin intermediul rețelelor de socializare.

 

DETALII DESPRE PROIECT:

Proiectul ”Succes și Independență” este derulat de Fundația Transilvană Alpha din Tîrgu-Mureș în calitate de promotor de proiect în perioada Martie 2015 – Aprilie 2016, având ca parteneri Asocuiația Divers și Fundația Buckner. Bugetul total al proiectului este de 1.823.605,34 lei. ”Succes și Independență” este un proiect finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Persoane de contact:

Fundația Transilvană Alpha – Coordonator Proiect – Banga Erzsébet, tel. 0728-928131

Fundația Transilvană Alpha – Specialist PR - Emil Sabău, tel. 0744-124779

Fundația Buckner – Moldovan Dragoș Dacian, tel. 0722-403490


< C O M U N I C A T D E P R E S Ă Primele sesiuni de informare derulate în cadrul proiectului ”TOATE drepturile fundamentale pentru TOATE persoanele cu dizabilități!”