Sunt comportamentele copilului meu firești?

Fundația Alpha Transilvană continuă colaborarea cu revista Info Kids, prin articolele lunare semnate de specialiștii organizației.

”În cabinet, în calitate de psiholog, am întâlnit de multe ori părinți, care se simțeau copleșiți și neajutorați de multiplele situații în care sunt puși (“Nu pot ieși la magazin cu el. Se trântește pe jos și mă face de rușine!”, “Băiețelul meu minte, inventează tot felul de povești”, “Nu mai vrea la grădiniță. Plânge în fiecare dimineață și se agață cu disperare de mine.”).

Le cunoașteți, nu-i așa? A fi părinte este o continuă provocare. Însă, a fi părinte mulțumit implică răbdare, înțelegere, creativitate, cunoaștere și așteptări realiste privind comportamentul copilului.

De aceea, m-am gândit că ar fi util să punctez acele comportamente și aspecte specifice fiecărei vârste, pentru a putea să-i înțelegem mai bine, să ne adaptăm mai bine nevoilor lor, să știm cum să-i ghidăm pentru a-i ajuta să deprindă noi abilități. Dacă anumite comportamente supărătoare sunt tipice unei anumite perioade de dezvoltare, nu înseamnă să le tratăm cu superficialitate - “Sunt normale. Vor trece cu vârsta.” -,ci impun din partea noastră găsirea unor soluții rapide și eficiente prin care să-l învățăm pe cel mic să se comporte mai adaptativ în situații similare.

Spre exemplu, în primii ani de viaţă, crizele de furie sunt oarecum normale şi nu reprezintă o incapacitate a copilului de a se descurca în situaţiile dificile. Reprezintă modul în care el reacţionează când ceva nu-i place sau când nu reuşeşte să obţină ceea ce îşi doreşte. Inițial, mijloacele pe care le are la îndemână pentru a comunica dorinţele şi intenţiile lui sunt plânsul, mârâitul, trântitul pe jos… Însă, odată cu achiziţia limbajului, aceste crize de furie (dacă nu sunt alimentate de către părinţii, care - pentru a avea liniște - îi satisfac imediat dorințele) scad în frecvenţă sau chiar dispar, deoarece el poate recurge la negociere, vorbit frumos pentru a obţine ceea ce vrea (dacă este învățat și ajutat).

Iată, mai jos câteva din comportamentele/fricile specifice vârstei:

0-6 luni

- apare frica de zgomote puternice

- nu face distincția între sine și lume/exterior

6- 18 luni

- aruncă cu jucării pe jos și este uimit de ceea ce se întâmplă (până la 1 an)

- apare frica față de străini sau neliniște în absența persoanelor apropiate

- imită expresiile emoționale pe care le observă la ceilalți

- explorează mediul (cercetează obiectele, corpul lui)

- introduce în gură ceea ce găsește

- își suge degetul sau suzeta pentru a se liniști

- trăiește în prezent, savurează clipa (cercetează îndelung anumite obiecte, detaliile, animalele pe care le observă)

18 luni- 3 ani

- explorează mediul, se mișcă mult (părinții îl percep ca fiind energic, chiar hiperactiv)

- solicită atenția părintelui și implicarea lui în diferite activități

- apare teama în absența persoanelor apropiate

- se enervează (crize de furie) dacă lucrurile nu se întâmplă cum dorește el

- apare frica de animale sau de personaje imaginare (nu face distincția între realitate și imaginație)

- apar primele interacțiune cu alți copii

- este perioada negativismul: „Nu vreau”, „Nu acum”, „Mâine”

- este posesiv în ceea ce privește lucrurile, jucăriile (nu este dornic să împarte cu ceilalți copii)

- este gelos dacă nu este în centrul atenției părintelui la un moment dat

3-6 ani

- apar fricile (de întuneric, furtuni, de pierdere a persoanei apropiate)

- crede că toată lumea percepe realitatea ca el și că nu există alt punct de vedere (de aceea pot fi percepuți ca fiind egoiști)

- refuză să facă ceea ce i se cere (nu este cooperant, încearcă limitele din jur)

- îi este greu să-și controleze reacțiile emoționale; trebuie ajutați să conștientizeze/ verbalizeze principalele emoții (Sunt trist, supărat, vesel, nervos)

- inventează povești sau lucruri care nu s-au întâmplat în realitate (nu sunt minciuni)

- poate să aibă prieteni imaginari

- începe să știe cum să se comporte în anumite situații sociale

- începe activități pe care nu le finalizează

- apare neliniște legată de despărțirea mai îndelungată de părinți (grădiniță)

- preia/imită de la ceilalți cuvinte neadecvate (de multe ori necunoscând semnificația cuvintelor)

- nu se simte confortabil să salute sau să vorbească cu persoane pe care nu le cunoaște foarte bine

6-10 ani

- anticipă evenimentele negative și apar îngrijorările, fricile legate de școală, boală, pericol fizic

- relația cu ceilalți devine tot mai importantă

- are multă energie; îi este greu să stea liniștit și să-și facă temele

- poate deveni obraznic

- amână să facă ceea ce i se cere

- se înfurie și se supără ușor pentru că nu știe încă cum să gestioneze aceste situații

Cu ce ne ajută aceste informații? Să înțelegem comportamentul copilului nostru, să avem așteptări mai realiste, să nu impunem o anumită presiune asupra copilului atunci când nu este cazul. Îmi amintesc de o întâmplare: eram cu fetița mea Ilinca când m-am întâlnit cu o cunoștință. Ilinca (deși nu îi stătea în fire), s-a ascuns după mine și a refuzat interacțiunea cu acea persoană. Mai târziu, discutând cu ea, i-am mărturisit că majoritatea copiilor de vârsta ei (avea 5 ani atunci) nu se simt bine și se rușinează când sunt puși să salute și să discute cu persoane mai puțin apropiate. Îmi amintesc și acum acum fața ei uimită și ușurarea pe care a simțit-o în acel moment: “Chiar mami?” “Da. Ilinca”. Se simțea înțeleasă. Se simțea iubită. Nu asta vrem cu toții?

Andrada Todea

Psihoterapeut,

Fundația Alpha Transilvană”

Scrisoarea Alteței Sale Regale, Principele Nicolae al Romaniei >

< Ștefan, Krisztina și Marc promovează cauza copiilor și tinerilor cu dizabilități la Campionatul Național de Triatlon

« Inapoi la Alpha Transilvană