miercuri 11 octombrie 2017

COMUNICAT DE PRESĂ Final de proiect Three Steps to Education in Diversity


COMUNICAT DE PRESĂ

Final de proiect Three Steps to Education in Diversity,

finanțat din fondurile aferente Programului Erasmus+, Acțiunea  Cheie 1 - Proiecte de mobilitate în domeniul tineretului, Serviciul European de Voluntariat

Nr. proiect 2016-02-Ro-01-KA105-024887

 

Fundația Transilvană Alpha împreună cu partenerii transnaționali: ProAtlântico - Associação Juvenil (Portugalia), Asociacion Juvenil INTERCAMBIA (Spania), Verein4YOUgend (Austria), Verein Generationen und Gesellschaft (Austria) și Jugendwerk der AWO Wuerttemberg e.V. (Germania) anunță finalizarea proiectului Three Steps to Education in Diversity, finanțat din fondurile aferente Programului Erasmus+, Acțiunea  Cheie 1 - Proiecte de mobilitate în domeniul tineretului, Serviciul European de Voluntariat.

        

Proiectul a avut loc în perioada 01.09.2016 – 30.09.2017. Timp de zece luni, în perioada 01 octombrie 2016 – 31 iulie 2017, șase voluntari: Ellen Schwarzländer (19 ani, Germania), Antonia Vollmer (18 ani, Germania), Julia Haas (22 ani, Austria), Elisa Permanschlager (18 ani, Austria), José Galeote López  (22 ani, Spania) și João Ramalho (22 ani, Portugalia) găzduiți de organizația noastră, au desfășurat diverse activități cu beneficiarii – copii și tineri cu dizabilități din Centrele Perseverența și Atrium, precum și cu copii cu dezvoltare normală în programul Start–Educație Timpurie, din cadrul Fundației Transilvană Alpha.

Obiectivele proiectului Three Steps to Education in Diversity au fost:

-          Promovarea diversității

-          Promovarea integrării sociale a persoanelor cu oportunități reduse

-          Susținerea și încurajarea solidarității, toleranței și înțelegerii reciproce

-          Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor

-          Îmbunătățirea cetățeniei active, a responsabilității și toleranței în rândul tinerilor

-          Schimbul cultural

-          Promovarea metodelor de educație non-formală

-          Îmbunătățirea abilităților lingvistice

 

Activitățile desfășurate în proiectul Three Steps to Education in Diversity au fost:

 - Organizare Seara interculturală” în incinta organizației, împreună cu angajații și voluntari locali. Voluntarii s-au prezentat, au vorbit despre țările și regiunile din care provin, despre tradiții și obiceiuri din țara lor, au pregătit mâncăruri specifice

- Cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntariatului am organizat campania "Ora de voluntariat" în cadrul căreia voluntarii au desfășurat activități interactive cu 15 copii de la Centrul Rozmarin din Tîrgu-Mureș

 - Participarea la evenimentul organizat de Crăciun pentru beneficiarii programului START, în cadrul căreia voluntarii SEV au realizat activități interactive cu 120 copii

 - Susținerea unui moment artistic împreună cu 15 tineri cu dizabilități din programul ATRIUM, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun

 - Organizarea activității Spanish Fiesta pentru 15 beneficiari ai programului START; voluntarul i-a învățat pe copii dansuri tradiționale spaniole - salsa, a preparat și servit copiii cu mâncare tradițională și a susținut jocuri interactive

 - În cadrul târgului ONG voluntarii au organizat o expoziție cu obiectele realizate prin tehnica quilling, de către tinerii cu dizabilități din programul ATRIUM și au realizat activități de promovare a Serviciului European de Voluntariat în rândul tinerilor participanți la eveniment

 - Cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului, voluntarii au organizat campania "Ne informăm și reciclăm" în cadrul căreia au promovat în rândul cetățenilor – 200 persoane, importanța reciclării selective, au încurajat amplasarea unui sistem de reciclare selectivă pe raza orașului Tîrgu-Mureș, au discutat și au realizat activități interactive cu copii și tineri, pe tema ecologiei și a reciclării selective

 - Pe parcursul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, voluntarii au desfășurat activități de promovare a voluntariatului în general și a Serviciului European de Voluntariat în mod special, pentru 263 de tineri elevi și studenți din 4 licee și două universități din Tîrgu-Mureș: Liceul de Artă, Colegiul Național Unirea, Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian, Liceul Pedagogic Mihai Eminescu, Universitatea Petru Maior și Universitatea Dimitrie Cantemir. Voluntarii au vorbit tinerilor despre propria lor experiență de voluntariat și despre beneficiile pe care tinerii le pot obține realizând stagii de voluntariat în diverse domenii

- În săptămâna Școala altfel” voluntarii au desfășurat activități de educație non-formală în 102 elevi din școli gimnaziale - Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza și Gimnaziul Romulus Guga din Tîrgu-Mureș. Cu ajutorul voluntarilor, elevii au realizat și prezentat trei tipuri de proiecte: un colaj, un proiect muzical sau de dans și o piesă de teatru având topicul "Diferiți, dar împreună"

- De ziua copilului, la "Sărbătoarea copilăriei" în Bozeni, voluntarii au organizat și susținut ateliere handmade, jocuri interactive, servicii DJ, candy bar pentru 100 de copii

- În cadrul programului START de educație timpurie pentru copii cu dezvoltare normală, voluntarii au participat la ateliere handmade, activități de dezvoltare personală, cursuri de limba engleză și spaniolă, activități interactive prin metode non-formale pe parcursul a 5 tabere ALPHA pentru pentru 50 de copii

- În programul PERSEVERENȚA pentru copii cu dizabilități multiple și severe, voluntarii au participat la activități zilnice de grup cu cei 16 copii din centrul de zi, ateliere de art-terapie, activități ludice și de recreere în aer liber, activități pe terenul de joacă, vizite la ZOO, hipoterapie

- În programul ATRIUM pentru tineri cu dizabilități voluntarii au susținut pentru cei 15 tineri cu dizabilități cursuri de limba germană, spaniolă, portugheza și engleză, ateliere de art-terapie, jocuri educaționale realizate prin metode non-formale, activități de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, desen, activități în aer liber, sport.

 

Cele mai importante rezultate ale proiectului sunt:

-          Facilitarea integrării în societate a persoanelor cu oportunități reduse prin încurajarea exprimării, prin creșterea nivelului de conștientizare a propriilor abilități, prin realizarea de activități comune cu voluntari internaționali și locali, angajați, tineri din comunitate

-          Dezvoltarea cetățeniei active în rândul tinerilor prin conștientizarea importanței activității de voluntariat, acceptarea diversității, înțelegerea și cooperarea reciprocă în comunitatea locală, cultivarea solidarității, a toleranței și responsabilității

-          Dezvoltarea personală și profesională a voluntarilor care au avut oportunitatea de a trăi o experiență de viață unică, ce i-a determinat să înțeleagă importanța implicării civice, devenind astfel cetățeni activi și responsabili ai comunității în care trăiesc

-          Schimbul cultural și îmbunătățirea abilităților lingvistice a persoanelor implicate în proiect

-          Utilizarea metodelor de educație non-formală în diversele activități desfășurate cu beneficiarii

 

 

 

 

Persoana de contact:

Gianina Șerban – manager proiect, 0727-394340

e-mail: gianina_serban@alphatransilvana.ro


< Proiectul D-LOT