Centrul de Zi Perseverenţa


8 ore impreună, cu muncă dar şi cu joacă, pentru copii, pentru parinți 

O zi din cadrul centrului nostru se desfășoară după un program personalizat iar in cele 8 ore petrecute impreună își fac loc activități special concepute să vizeze recuperarea de specialitate, personalizată în funcție de nevoile fiecărui copil, dar și activitățiile de voie bună și recreere, toate acestea intr-un pachet de intervenții atent monitorizat de specialiștii centrului de zi, în vederea obținerii randamentului maxim de recuperare al fiecărui beneficiar în parte.

Beneficiarii acestui program sunt copii cu vârsta între 3-18 ani, care suferă de afecțiuni neuro-psiho-motorii, comportamentale, educaționale, tulburări de vorbire și au un certificat de încadrare într-un grad de handicap. Pe lângă copii, ne dorim ca și părinţii acestora să fie implicați cât mai activ în procesul de recuperare, pentru ca aceștia să fie la curent cu metodele folosite în recuperarea copiilor, să înțeleagă modalitățile de abordare a acestora și în mediul familial. Ei sunt permanent incurajați să se întâlnească cu specialiștii Centrului, să pună intrebări și să primească răspunsuri pentru a găsi impreună căi și mijloacele adecvate prin care să se faciliteze recuperarea si dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor lor. Aceste întâlniri oferă părinţilor oportunitatea de a fi in strânsă relație cu specialistul care se ocupă de recuperare, de a fi permanent la curent cu obiectivele intervenției si nivelul de atingere al acestora, de a-şi împărtăşi așteptările și problemele intâmpinate in viața de zi cu zi, cu cineva, care le cunosc copii îndeaproape.

Pe de altă parte, aceste întâlniri sunt de un real ajutor pentru specialiști, dându-le posibilitatea de a cunoaște în amanunt toate aspectele vieții copilului, de la mediul social la cel familial, în vederea soluționării corecte a problemelor copiilor si a părinților, să dezvolte şi să adapteze programul de intervenție terapeutică in funcție de nevoile concrete ale familiei din care face parte copilul.

Centrul de Zi are 3 grupe: 

1. Grupa Verde  

Suntem o grupă cu dizabilități multiple severe; avem nevoie toţi de iniţiativă, curaj şi în acelaşi timp de acceptare, de încercări repetate şi foarte multă dăruire şi răbdare.

2. Grupa Rosie 

Grupa roşie se ocupă cu copiii cu nevoi speciale variate – autism, sindrom Dravet, sindrom Down, sindrom West. Grupa are în componenţă copii activi şi hiperactivi, care au parte de un program structurat în vederea orientării şi a însușirii de noi aptitudini. Copiii din grupa roșie au parte de intervenții kinetoterapeutice şi psihologice personalizate în funcție de necesităţile individuale, printre terapiile aplicate numărându-se metoda TEACH, metoda PECS, terapia ABA. Fiecare zi de vineri este specială pentru beneficiarii acestei grupe, ei având parte de ieşiri în afara sediului fundaţiei: plimbări, echitaţie, ieşiri în parc, vizitarea magazinelor, călătorii cu autobuzul.

Personalul grupei are în componenţă un psihopedagog şi doi îngrijitori.

3. Grupa Portocalie 

Fiind o grupă complexă, vârsta copiilor din această grupă variază între 2 ani şi jumătate şi 6 ani, personalul având în componenţă doi îngrijitori şi un psihopedagog. Sunt copii deosebiţi cu nevoi speciale din spectrul autist, sindromul William sau Cri Duchat. Având în vedere vârsta fragedă a copiilor se lucrează structurat după metodele TEACH şi PECS. Ne axăm pe independența personală a copiilor, ceea ce include alimentaţia, igiena personală, activitatea de îmbrăcare – dezbrăcare.>

Persoană de contact: Coordonator program - Gianina Șerban