vineri 22 ianuarie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ Cursuri de formare, finalizate cu succes


Fundația Transilvană Alpha anunță finalizarea cursurilor de formare pentru voluntari în specializările lucrător de tineret, lucrător în arte combinate și mediator social. La cursuri au participat 60 de voluntari, câte 20 la fiecare clasă. Formările s-au desfășurat în perioada octombrie-decembrie 2015 la Centrul Comunitar de învățare pe tot parcursul vieții, înființat la Fundația Transilvană Alpha în cadrul proiectului ”Succes și independență”.

După susținerea examenelor de absolvire, voluntarii formați în cele trei specializări mai sus amintite vor derula activități cu beneficiarii în cadrul Centrului Comunitar de învățare pe tot parcursul vieții de la Fundația Transilvană Alpha.

Odată cu cursurile pentru voluntari au fost finalizate și cursurile de calificare în meseria de Agent curățenie clădiri și mijloace de transport. La cursuri au participat 20 de persoane din grupuri vulnerabile respectiv persoane cu dizabilități și de entie romă.

În urma finalizării cursurilor de la Centrul Comunitar din Tîrgu-Mureș, au fost demarate cursurile de calificare în meseria de  Agent curățenie clădiri și mijloace de transport la centrul comunitar de învățare pe tot parcursul vieții din municipiul Târnăveni. Activitățile de formare sunt organizate de Fundația Buckner România, partener în cadrul proiectului ”Succes și independență”. La cursurile de calificare participă 20 de persoane de etnie romă.

 

Persoane de contact:

Fundația Transilvană Alpha – Coordonator Proiect – Banga Erzsébet, tel. 0728-928131

Fundația Transilvană Alpha – Specialist PR - Emil Sabău, tel. 0744-124779

Asociația Divers – Koreck Mária, tel. 0722-318605,

Fundația Buckner –Dragoș Dacian Moldovan, tel. 0722-403490

DESPRE PROIECT 

Proiectul ”Succes și independență” Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) este derulat de Fundația Transilvană Alpha, în perioada Martie 2015 – Aprilie 2016 având ca parteneri Asociația Divers și Fundația Buckner. Valoarea finanțării nerambursabile a proiectului este de 1.641.244,81 ron. 


< COMUNICAT DE PRESĂ - Lansarea campaniei de prevenire ”Succes și independență în siguranță” în municipiul Târnăveni