miercuri 27 noiembrie 2013

Forumul Dizabnet

Forumul anual al prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități


     Dizabnet, www.dizabnet.ro - Reţeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilităţi vă invită în perioada 27-28 Noiembrie 2013 la Forumul anual al prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilităţi.
     Evenimentul se adresează atât reprezentanţilor prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilităţi publici şi privaţi, autorităților publice interesate, cât şi reprezentanţilor organizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi, respectiv reprezentanţilor atelierelor şi unităţilor protejate.
     Anul acesta ne-am propus să venim în sprijinul agendei Direcției pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități (DPPD) care își propune realizarea Strategiei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități 2014-2020. Considerăm că momentul este unul important, deoarece acest document strategic ar fi primul act oficial de după ratificarea de către România a Convenției ONU privind Drepturile persoanelor cu dizabilități și prima ocazie efectivă, de efort ce ar trebui să fie concertat, care să conducă la implementarea acesteia.
     În acest sens, rețeaua Dizabnet a redactat și a trimis încă din luna mai 2013 către Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități (DPPD) sub titlul „TOATE DREPTURILE FUNDAMENTALE, PENTRU TOATE PERSOANELE CU HANDICAP!”, o DECLARAŢIE DE POZIŢIE a organizaţiilor prestatoare de servicii în domeniul dizabilităţii, cu privire la modernizarea legislativă impusă de ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap şi priorităţile de acţiune în acest demers. Răspunsul pozitiv al DPPD ne-a încurajat să ne continuăm demersul organizând în acest an Forumul Dizabnet cu această tematică și alegând ca și locație București pentru a facilita comunicarea cu autoritățile de resort.
     Declarația de Poziție și Agenda forumului este anexată prezentei invitaţii.
Cazarea în camere duble (în limita a 30 de participanţi), prânzul şi cina în data de 27 noiembrie, prânzul în data de 28 noiembrie, respectiv pauzele de cafea pe parcursul lucrărilor sunt asigurate de către organizatori. Organizarea transportului la şi de la locul desfăşurării evenimentului, respectiv cheltuielile aferente vor fi suportate de către participanţi. Locaţia evenimentului este Hotel Ibis Gara de Nord, București, Calea Griviței Nr. 143, sector 1.
     Pentru a putea organiza în condiţii cât mai bune evenimentul vă rugăm să completați fişa de înscriere anexată şi să o trimiteți până în data de 21 noiembrie 2013 către Andreia Moraru la  andreia_moraru@alphatransilvana.ro. Informaţii suplimentare 0040-723-686434.


< Fundaţia Alpha Transilvană EMA - Trei ani de activitate în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi