Înainte de a avea un loc de muncă, am simțit nepăsarea oamenilor cu care m-am întâlnit. De când mi s-a oferit un loc de muncă, simt că cei din jur se uită altfel la mine și mă respectă. Cel mai important pentru mine este că, de când lucrez, am și eu un salariu și pot contribui la cheltuielile familiei.

Atrium

Ce dorim?

     •  Facilitarea integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa liberă a muncii sau în ateliere 

     •  Sprijinirea angajatorilor care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi 

Pentru cine?

     •  Persoane cu dizabilităţi, cu sau fără calificare, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 40 de ani

     •  Instituţii, societăţi comerciale care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi 


Ce facem?

     •  Evaluăm potenţialul şi interesele persoanelor cu dizabilităţi care ni se adresează

     •  Căutăm oferte de locuri de muncă şi informăm solicitanţii

     •  Facilităm dezvoltarea abilităţilor necesare ocupării unui loc de muncă

     •  Mediem angajarea prin colaborare continuă cu angajatorul

     •  Sprijinim integrarea persoanei la locul de muncă, monitorizăm şi susţinem persoana angajată

     •  Iniţiem acţiuni de sensibilizare privind angajarea persoanelor cu dizabilităţi în judeţul Mureş

Evaluarea abilităţilor de muncă

Informare, consiliere şi medierea locului de muncă

Educaţie vocaţională

Activităţi de socializare şi timp liber

Grup de suport pentru persoane cu dificultăţi psihice