Munca noastră de zi cu zi aduce cu sine optimism și sentimentul solidarității. Ceea ce facem, nu facem singuri, ci împreună cu alți oameni care au aceleași preocupări ca ale noastre.

Misiune

Lucrând în comunitate şi pentru comunitate, suntem aproape de pulsul real al vieţii. Ne considerăm ca şi organizaţie chemaţi să sensibilizăm şi să umplem miile de lipsuri concrete la nivelul vieţii cotidiene personale, familiale şi comunitare, nevoi care, datorită extraordinarei lor diversităţi, nu se pot rezolva numai prin legi sau alocări de fonduri.

Viziune

Pe parcursul a 21 ani de activitate Fundaţia Alpha Transilvană a devenit o organizaţie umanitară prestatoare de servicii sociale, recunoscută atât la nivel local, cât şi naţional şi internaţional. De la o echipă de 8 angajaţi la început, în 2013 a devenit o familie mare de 75 de profesionişti şi specialişti al căror scop principal este de a oferi servicii de calitate. În fiecare an urmărim acelaşi scop: de a reda speranţa şi de a îmbunătăţi viaţa – cea a comunităţii noastre.

Strategia de dezvoltare

Fundaţia Alpha Transilvană a dezvoltat în ultimii 20 de ani un sistem integrat pentru asigurarea continuităţii serviciilor sociale destinate persoane cu dizabilităţi cu acoperire judeţeană / regională astfel:

- Servicii de prevenţie şi intervenţie timpurie pentru nou-născuţi

- Centre de zi pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi severe

- Servicii ambulatorii de recuperare şi reabilitare la domiciliu pentru copii cu dizabilităţi

- Servicii de informare, consiliere şi medierea locului de muncă pentru adulţi cu dizabilităţi

- Dezvoltare de ateliere şi unităţi protejate

  • 1992

    - La data de 17 martie Fundaţia Alpha Transilvană a fost înfiinţată de Dr. Alexandru Lupşa, medic neurochirurg.

  • 1993

    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Implicare în acţiuni ale societăţii civile

  • 1994

    - Proiectul SMURD – Acest proiect viza îmbunătăţirea asistenţei medicale de urgenţă în cadrul Spitalului judeţean Mureş, prin oferirea de donaţii materiale, activităţi de instruire a personalului cu privire la asistenţa de urgenţă şi susţinerea financiară a unui medic de urgenţă
    - Proiectul Dentior – Prin acest microproiect s-a organizat o acţiune de achiziţie a unui aparat stomatologic pentru echiparea unui cabinet stomatologic pentru copii cu dizabilităţi la Şcoala Specială nr. 2.
    - Investiţii în construirea Centrului de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.

  • 1995

    - Investiţii în lucrări de reparaţii şi construcţie în cadrul Spitalului Judeţean Mureş
    - Proiectul STOP SIDA – Scopul acestui proiect era informarea şi educarea anti HIV/SIDA în comunitate, condiţie primordială a profilaxiei, prin ateliere de lucru, activităţi de instruire în şcoli, săptămâni de educaţie, comunicare prin intermediul mass-media, workshop-uri în tandem cu grupuri de voluntari din străinătate, campanii de vară anti-SIDA, participări la simpozioane pe teme de profilaxia contaminării HIV/SIDA.
    - Proiectul SMURD
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Implicare în acţiuni ale societăţii civile

  • 1996

    - Investiţii în construirea Centrului de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Proiectul STOP SIDA
    - Proiectul Vocea Papiului

  • 1997

  • 1998

    - Proiectul Medicamentul

  • 1999

    - Investiţii în construirea Centrului de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Proiectul Vocea Papiului

  • 2000

    - Investiţii în construirea Centrului de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Munci Comunitare – acţiuni de curăţenie şi reparaţii cu ajutorul persoanelor beneficiare de donaţii
    - Acasă la bunici – proiect pilot ce oferea servicii integrate de îngrijire la domiciliu persoanelor de vârsta a treia, în cazul cărora se întâlnea o situaţie particulară, acestea având nevoie de două tipuri de suport: servicii medicale şi servicii sociale. Serviciile sociale sunt oferite de către Fundaţia Alpha Transilvană şi cele medicale de către Organizaţia Caritas CIMAS.
    - Proiectul Clinica de Neurochirurgie – program de strângere de fonduri pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite la această secţie şi editare de materiale informative pentru pacienţi şi familiile acestora.

  • 2001

    - Investiţii în construirea Centrului de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Munci Comunitare – acţiuni de curăţenie şi reparaţii cu ajutorul persoanelor beneficiare de donaţii
    - Acasă la bunici
    - Proiectul Clinica de Neurochirurgie – program de strângere de fonduri pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite la această secţie şi editare de materiale informative pentru pacienţi şi familiile acestora.

  • 2002

    - Centrul de îngrijire şi recuperare de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa.
    - Centrul de orientare şi pregătire profesională pentru tineri cu dizabilităţi ATRIUM
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Munci Comunitare – acţiuni de curăţenie şi reparaţii cu ajutorul persoanelor beneficiare de donaţii
    - Acasă la bunici
    - Ajutor financiar pentru tratament medical pentru persoane fizice
    - Proiectul Clinica de Neurochirurgie – program de strângere de fonduri pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite la această secţie şi editare de materiale informative pentru pacienţi şi familiile acestora.

  • 2003

    - Centrul de îngrijire şi recuperare de Zi şi Ambulator pentru copii cu nevoi speciale Perseverenţa
    - Centrul de prevenţie şi intervenţie timpurie a dizabilităţilor neuro-psiho-motorii Impuls
    - Centrul de orientare şi pregătire profesională pentru tineri cu dizabilităţi Atrium
    - Acasă la bunici
    - Centrul de resurse pentru organizaţii neguvernamentale Alpha
    - Donaţii Materiale. Ajutor Instituţional
    - Proiectul Clinica de Neurochirurgie
    - SC Timural SRL

  • 2004

  • 2005

  • 2006

  • 2007

  • 2008

    - Bucătăria Alpha
    - Proiectul Clinica de Neurochirurgie
    - SC Timural SRL

  • 2009

  • 2010

  • 2011

    - Bucătăria Alpha şi Patiseria Jan Gerssen
    - SC Timural SRL – unitate protejată

  • 2012

  • 2013