Saturday 16 May 2015

Târgul ONG 2015


În perioada 16 – 24 mai 2015, va avea loc Târgul organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia a XIII-a, având ca tematică centrală creșterea impactului organizațiilor civice asupra comunității prin dezvoltare organizațională și networking.

Târgul ONG doreşte să ofere un cadru adecvat prin care organizaţiile neguvernamentale din domenii foarte diferite de activitate pot să interacţioneze, o dată pe an, arătând comunităţii oferta de servicii sau alte tipuri de activităţi, respectiv atrăgând voluntari şi 2% din impozitul pe venit al membrilor comunităţii.

Vă invităm să participaţi la deschiderea oficială a unuia din cele mai importante evenimente anuale publice şi de imagine ale sectorului ONG mureşean. Acesta va avea loc sâmbătă, 16 mai 2015, ora 11 şi va fi urmat de un tur al tuturor standurilor organizaţiilor neguvernamentale participante şi de participarea la Marşul ONG.

Inițiatori ai evenimentului sunt: Asociația Divers, Fundația Transilvană Alpha, Fundația Comunitară Mureș, Asociaţia Mâini Unite.


< Tabara de vară ALPHA