Wednesday 18 November 2015

Vis împlinit după 5 ani – Microbuz nou pentru copiii cu dizabilități


Copiii cu dizabilități care urmează terapiile de recuperare din cadrul Centrul de Zi „Perseverența” beneficiază începând de astăzi de un microbuz nou-nouț care le asigură transportul căre Fundația Transilvană Alpha și înapoi acasă.

Cine a contribuit?

Achiziția microbuzului special adaptat pentru transportul persoanelor cu dizabilități a fost posibilă după mai bine de 5 ani de campanii de strângere de fonduri organizate de Fundația Transilvană Alpha, de angajați ai companiilor partenere precum și de partenerii din Olanda de la organizația Blijvende Hulp voor RoemenieOrganizația olandeză, prin implicarea extraordinară a domnilor Derk Bogema, Jan Gerssen și Tom Kamstra, este de-altfel și cea care a contribuit decisiv la materializarea cauzei prin organizarea în ultimul an a mai multor campanii de strângere de fonduri care au completat suma necesară achiziției și adaptării vehiculului pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Lista donatorilor începând cu anul 2010 și până în prezent numără peste 20 de companii locale, naționale și multinaționale precum și organizații partenere. Mulțumirile se îndreaptă, așadar, către: Blijvende Hulp voor Roemenie, Engie (GDF Suez), Ortoprofil, Best Jobs, Compania Aquaserv, Azomureș, Oceanis Seafood Europa, Herlitz Romania, Jidvei, Reea, Hotel Privo, Hirschmann Romania, Primer Electro, Algila, Megadata, Nicolay, Lasprom, Electro Orizont, Silvana Group, Larix, Santimed Proiect, M Fashion, Castel Haller, Cristiano Soundline, Fundația Mircea Mureșan, Fundația Comunitară Mureș.     Sponsorizărilor acordate de companii li se adaugă contribuția generoasă a mii de persoane fizice din țară și străinătate.

Pentru achiziția microbuzului au fost organizate de-a lungul timpului mai multe evenimente de strângere de fonduri cum ar fi Tuning and Drift Show, Meciul Speranței (în colaborare cu BC Mureș) sau Balul Speranței. În același timp, la cele mai multe ediții ale Swimathon, eveniment organizat de Fundația Comunitară Mureș, cauza pentru care copiii cu dizabilități și voluntarii au înotat a fost achiziția microbuzului.

Specificații tehnice

Microbuzul marca Mercedes Benz are o capacitate de transport de maximum 6 persoane în scaune rulante și de 8 persoane pe scaune normale. Pentru transportul persoanelor în scaun rulant microbuzul este prevăzut cu un lift cu ajutorul căruia pasagerii pot fi urcați în vehicul precum și de sisteme de ancorare în podea și centuri de siguranță speciale. De asemenea, scaunele normale au fost adaptate cu sisteme de siguranță speciale, necesare transportului persoanelor cu dizabilități. Vehiculul poate deservi și adulți cu dizabilități, întrucât liftul are o sarcină maximă de 400 kg ceea ce permite ridicarea în condiții de siguranță, inclusiv a persoanelor cu o masă corporală mai mare sau a celor care se deplasează în scaune rulante propulsate electric.

În funcție de necesitate, microbusul poate fi utilizat pentru transport mixt atât pentru persoane în scaun rulant cât și pe scaune normale fără a se depăși limita maximă de 8 pasageri.

Microbuzul care a intrat astăzi în posesia Fundației Transilvană Alpha este prietenos cu mediul. Vehiculul respectă cele mai riguroase standarde de mediu, fiind dotat cu cele mai noi sisteme de reducere a emisiilor poluante.

Microbuzul este dotat și cu un sistem special de încălzire care menține temperatura constantă în habitaclu pe timpul urcării respectiv coborârii pasagerilor cu liftul chiar și în condiții de temperaturi scăzute.

Costul de achiziție și dotare

71.000 de euro - din care 2/3 reprezintă contribuția organizației olandeze Blijvende Hulp Voor Roemenie și 1/3 reprezintă contribuția partenerilor din România.


< INVITAȚIE În vederea depunerii unei oferte pentru achiziția de consumabile în cadrul proiectului “TOATE drepturile fundamentale pentru TOATE persoanele cu dizabilități!” (Contract de finanțare SEE RO2013_5.1_22)